Episodul IV - Reciclarea uleiurilor uzate

Uleiurile sunt printre cele mai rezistente substante in natura, durata lor de degradare naturala fiind de ordinul sutelor de mii de ani. In plus, obținerea uleiurilor minerale sintetice este destul de costisitoare, atât ca bani cât și din punct de vedere al mediului. De aceea uleiurile minerale sintetice mai ales, se preteaza și ar trebuie recuperate și reciclate.

  

                      Asa NU                                                                               Asa DA
.
.
.

Uleiuri uzate. Scenariul conform legii

La nivel european, Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate prioritizează regenerarea acestora în detrimentul eliminării (prin ardere, distrugere sau depozitare), şi totodată interzice descărcarea uleiurilor în apele de suprafaţă, subterane, marine şi în sistemele de colectare a apelor uzate, sau descărcarea uleiurilor sau a altor reziduuri pe sol. În legislaţia românească (conform H. G. nr. 235/2007), aceste obiective se traduc în principal în responsabilităţi ale operatorilor economici din domeniu.

Conform H.G. nr. 235/2007, producătorii şi importatorii de uleiuri sunt obligaţi “să asigure organizarea sistemului de gestionare a uleiurilor uzate, corespunzător cantităţilor şi tipurilor de uleiuri introduse pe piaţă”.

Colectorii de uleiuri uzate (fie că sunt şi producători sau nu) au, conform aceluiaşi act normativ, următoarele obligaţii:

a)             să asigure colectarea separată a uleiurilor uzate şi să le stocheze în condiţii de siguranţă pentru sănătatea populaţiei şi protecţia mediului;

b)             să predea toată cantitatea de ulei uzat operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de valorificare sau eliminare;

d)              să păstreze evidenţa privind cantitatea, calitatea, provenienţa, localizarea şi înregistrarea colectării uleiurilor uzate, precum şi înregistrarea predării acestora în conformitate cu prevederile lit. b);

e)           să raporteze semestrial şi la solicitarea expresă a autorităţilor publice teritoriale pentru protecţia mediului informaţiile prevăzute la lit. d).

La rândul lor, agenţiile locale pentru protecţia mediului trebuie să afişeze lista cuprinzând operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de gestionare a uleiurilor uzate.

Uleiuri uzate. Ce se întâmplă în realitate

Ce fel de uleiuri uzate sunt colectate si valorificate?

Operatorii economici intervievaţi care desfăşoară activităţi legate de colectarea şi valorificarea uleiurilor uzate (în număr de 17 în cele 10 judeţe) colectează în cea mai mare parte uleiuri de la service-urile auto (ulei de motor, ulei hidraulic, ulei de ungere, ulei de transmisie) şi uleiuri alimentare (vegetale) uzate. Cele două tipuri de uleiuri speciale pe care nu sunt autorizaţi toţi operatorii să le colecteze sunt uleiurile cu conţinut de PCB şi PCT.

În ce măsură sunt respectate normele privind monitorizarea si raportarea cantităţilor de uleiuri uzate?

Doar aproximativ jumătate din cei 17 operatori de uleiuri uzate intervievaţi au furnizat informaţii despre cantităţile pe care le colectează, cifră care pune sub semnul întrebării îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor de a păstra evidenţa cantităţilor de ulei colectate. Pe de altă parte, autorităţile pentru protecţia mediului transmit în rapoartele anuale statistici privind uleiurile uzate, care însă oferă imagini incomplete sau contradictorii ale situaţiei. De exemplu, conform ANPM, în anul 2008 au fost:

13.146 tone de uleiuri uzate generate⁶ 

20.140 tone de uleiuri uzate colectate⁷ 

12.995 tone de uleiuri uzate valorificate⁸

Discrepanţele şi incertitudinile generate de aceste cifre (de unde colectăm mai mult decât a fost generat? ce se întâmplă cu cantităţile care nu sunt evidenţiate nici ca valorificate dar nici ca eliminate?) pot fi rezultatul unei monitorizări şi centralizări ineficiente a informaţiei din partea ANPM, dar pot de asemenea să reflecte incoerenţe şi incapacităţi de monitorizare şi raportare în rândul operatorilor economici.

O altă posibilă explicaţie pentru colectarea unor cantităţi mai mari decât cele generate este colectarea unor stocuri din anii anteriori (dar care nu este raportată ca atare).

Cum si în ce măsură sunt valorificate uleiurile uzate?

Uleiurile uzate colectate de către operatorii intervievaţi sunt valorificate în proporţie foarte mare (între 70% şi 100%), majoritatea colectorilor reuşind să le valorifice aproape în totalitate. Metodele de valorificare includ reciclarea, recuperarea de energie sau predarea spre procesare de către micro-rafinării.

Conform ANPM, în România nu există în prezent instalaţii conforme cu cerinţele europene pentru regenerarea uleiurilor uzate. Evidenţa operaţiunilor de valorificare a uleiurilor uzate în anul 2008, la nivel naţional, este prezentată în tabelul de mai jos^[1].

din cele 83 de abateri menţionate. Al doilea judeţ care se remarcă prin numărul mare de abateri (23) şi suma mare rezultată din amenzi (217.500 lei) este Vâlcea, în celelalte judeţe numărul de abateri înregistrate de GNM a fost mult mai mic: 11 în laşi, 8 în Argeş, 4 în Braşov, câte 3 în Cluj şi Harghita, şi nici o amendă în judeţete Tulcea şi Constanţa.

Metoda de valorificare	Cantitatea valorificată	Numărul de operatori
Valorificare energetică prin co-incinerare	1.470 tone	7
Valorificare în scopul obţinerii unui combustibil greu de focare	11.316 tone	37
Valorificare prin combustie în centrale termice din import	209 tone	17

Câte abateri au fost înregistrate de către Garda de Mediu în perioada 2007-2009 în legătură cu gestionarea uleiurilor uzate, si ce amenzi au fost aplicate? 

Între 2007 şi 2009, în 7 judeţe din ţară[2] au fost sesizate în total de către Garda de Mediu 83 de abateri în legătură cu gestionarea uleiurilor uzate (evidenţa, generarea, depozitarea temporară, transportul şi eliminarea finală). Suma totală a amenzilor aplicate pentru aceste nereguli a fost de 1.464.200 de lei. Cea mai mare parte din această sumă (1.100.000 lei) a fost însă colectată într-un singur judeţ, Maramureş, unde au fost semnalate de către Garda de Mediu.

---

[1]              ANPM, Raport anual privind Starea Mediului în România pe anul 2009, Bucureşti, pp. 238-239.

[2]              Pentru Bucureşti-llfov nu s-a primit răspuns, iar în Constanţa şi Tulcea nu a fost aplicată nicio amendă în această perioadă pentru contravenţii legate de gestionarea uleiurilor uzate.

Episodul III - Deseurile de ambalaje reciclabile

Deşeurile de ambalaje. Scenariul conform legii

În legislaţia românească, Hotărârea de Guvern nr. 621/2005 (modificată şi completată prin HG nr. 1872/2006 şi HG nr. 247/2011) este documentul care transpune obiectivele europene privind gestionarea deşeurilor de ambalaje reciclabile:

OBIECTIVUL	ŢINTA (% minim) Şl TERMENUL ’
Valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie	50% până în 2011 60% până în 2013
Reciclare (minim din greutatea totală a materialelorde ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaje)	55% până în 2013
Reciclare hârtie şi carton	60% până în 2008
Reciclare plastic	15% până în 2011 22,5% până în 2013
Reciclare sticlă	60% până în 2013
Reciclare metal	50% până în 2008
Reciclare lemn	15% până în 2011

Responsabilităţile pentru îndeplinirea acestor ţinte şi pentru buna gestionare a deşeurilor de ambalaje în general sunt distribuite în cea mai mare parte între operatorii economici care gestionează deşeuri de ambalaje (producători, colectori, valorificatori) şi

autorităţile publice locale, după cum urmează:

Operatorii economici responsabili în domeniul gestionării deşeurilor de ambalaje:

•       Au următoarele obligaţii:

a)            să asigure valorificarea şi, respectiv, reciclarea deşeurilor de ambalaje prin mijloace proprii sau prin predare către operatorii economici autorizaţi;

b)             să raporteze, la solicitarea autorităţii locale pentru protecţia mediului, cantităţile de deşeuri de ambalaje gestionate în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (HG nr. 621/2005).

•       în cazul neîndeplinirii ţintelor, operatorii economici responsabili plătesc la Fondul de Mediu o contribuţie de 2 lei/kg pentru diferenţa dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv valorificate sau incinerate cu recuperare de energie. (OUG nr. 196/2005)

Autorităţile publice locale:

•       Asigură colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje de la populaţie, prin servicii publice de salubrizare şi prin spaţii amenajate şi dotate prin amplasarea de containere adecvate.

•       Asigură organizarea valorificării cantităţilor de deşeuri de ambalaje colectate selectiv.

Deşeurile de ambalaje. Ce se întâmplă în realitate

În ce măsură cunosc și respectă autorităţile locale țintele de valorificare a deşeurilor de ambalaje?

Întrebate care sunt ţintele pentru valorificarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje, majoritatea primăriilor chestionate din cele 10 judeţe nu răspund nimic (80%). Dintre cele care răspund, două fac trimitere la ţintele stabilite prin lege la nivel naţional (dar nu menţionează în ce măsură acestea sunt îndeplinite), iar cinci primării declară că nu au ţinte. Doar trei primării: Mangalia, laşi şi Mihail Kogălniceanu (jud. Tulcea) transmit valorile ţintelor de valorificare şi incinerare a deşeurilor de ambalaje.

Deşi hotărârea de guvern care stabileşte normele în domeniu datează din 2005, în instituţiile publice se fac în continuare confuzii: mai mult de o treime din primăriile care au răspuns la această întrebare au transmis valorile cantităţilor de deşeuri valorificate în loc să transmită valorile ţintelor de valorificare.

Situaţia răspunsurilor de la primării este similară în ceea ce priveşte gradul de îndeplinire a ţintelor: doar patru primării au transmis valorile solicitate privind cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin reciclare sau incinerare. Restul de aproximativ 95% fie nu răspund nimic, fie, neavând ţinte stabilite, nu pot calcula gradul lor de îndeplinire, fie transmit altceva. Din nou, apar confuzii între cantităţile de deşeuri valorificate şi cele colectate.

în condiţiile în care ţintele de valorificare a deşeurilor de ambalaje sunt în cea mai mare parte fie necunoscute fie ignorate de către autorităţile publice locale, devine mai uşor de explicat de ce România se află pe ultimul loc între ţările Uniunii Europene la acest capitol. La nivelul anului 2008, cel mai recent an pentru care există informaţii statistice, rata totală de reciclare în România era de 33.5%, raportat la o medie europeană de 56%. De altfel, ţinta de reciclare la nivelul UE, stabilită prin Directiva 2004/12/EC, era de 55% pentru anul 2008, dar România beneficiază de o amânare a termenului de conformare cu cel mult 5  ani.

Din punctul de vedere al angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare, până la momentul ultimei raportări din 2008, România şi-a îndeplinit ţintele asumate în ce priveşte reciclarea deşeurilor de ambalaje.

.

Evoluţia reciclării deşeurilor de ambalaje 2004-2008 în raport cu obiectivele asumate faţă de Uniunea Europeană

Reciclate în România 

Obiectivele de reciclare asumate

Ce măsuri iau primăriile pentru îmbunătăţirea situaţiei?

Toate primăriile: 87

Mai puţin de jumătate (47%) dintre cele 87 de primării au precizat ce măsuri şi-au propus sau au derulat pentru îmbunătăţirea situaţiei privind managementul deşeurilor. Numărul autorităţilor locale care au adoptat măsuri care sunt deja finalizate sau în curs de derulare este şi mai mic, mai puţin de o treime din totalul primăriilor respondente aflându-se în această situatie.

Măsurile adoptate se referă în cea mai mare parte la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje, realizată de obicei în parteneriat cu operatori economici care se ocupă de amplasarea containerelor şi de ridicarea deşeurilor colectate.

Măsuri adoptate de primării pentru îmbunătăţirea managementului deşeurilor

Dintre primăriile care şi-au propus luarea unor astfel de măsuri, doar aproximativ jumătate (22) au estimat costurile pe care le-ar presupune acestea. Există chiar şi 7 localităţi în care, conform primăriei, acţiunile pentru îmbunătăţirea managementului deşeurilor sunt în curs de derulare, dar nu există o estimare completă a costurilor măsurilor.

Proiectele pentru colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje au costat între 16.000 şi 100.000 lei pentru comune, iar muncipiile care au luat astfel de măsuri au cheltuit până la 250.000 lei (Braşov). Proiectele la nivel judeţean pentru crearea sistemelor integrate de management al deşeurilor ajung însă până la valori de 40 de milioane de euro (judeţul Argeş).

Există sisteme de prevenire a producerii de deşeuri de ambalaje? Ce implică acestea?

Dintre producătorii de deşeuri de ambalaje care au participat la acest studiu, mai puţin de o treime (6 din 23)au implementat un sistem de prevenire a producerii de deşeuri de ambalaje. în 5 din 6 cazuri acest sistem prevede reutilizarea ambalajelor, doar 1 din cei 6 operatori declarând că foloseşte materiale reciclabile rezultate din deşeurile ambalajelor proprii pentru a produce ambalaje noi.

Producătorii de deşeuri ambalaje si-au propus recuperarea si/sau reutilizarea acestora? În ce proporţii?

Procentul producătorilor de deşeuri ambalaje respondenţi care şi-au propus recuperarea deşeurilor este de aproape 60%. Ţintele de recuperare şi reutilizare variază foarte mult de la un producător la altul, pornind de la valori modice (1%) şi ajungând la scopul declarat de a recupera sau reutiliza 100% din cantitatea de ambalaje introduse pe piaţă. Şi în acest caz metodele folosite pentru a atinge ţintele diferă: de la un operator care reciclează deşeurile propriilor ambalaje (în proporţie de aproximativ 43%), la operatori (majoritatea) care au subcontractat serviciile de recuperare unor firme specializate cărora le predau deşeurile, şi chiar cazuri în care, pentru a-şi atinge ţintele de reciclare, producători de deşeuri de ambalaje colectează ei înşişi deşeuri de la alţi operatori.

Cunoaşterea ţintelor variază de la un producător la altul. în cazul producătorilor de ambalaje (care au şi rol de reciclator) ţintele pot ajunge la 100%. Cei care însă declară că şi-au propus ţinte de recuperare şi/sau reutilizare de doar 1% ignoră legislaţia care prevede ţinte între 15% şi 60% în funcţie de tipul de material.

Este activitatea colectorilor de deşeuri de ambalaje acoperitoare la nivelul judeţelor?

Majoritatea colectorilor de ambalaje chestionaţi din cele 10 judeţe deservesc mai multe localităţi sau mai multe sectoare din Bucureşti (72% dintre cei care au răspuns se află în această situaţie). Din totalul de 57 de respondenţi colectori de ambalaje, 7 deservesc aria unui judeţ întreg şi 4 îşi desfăşoară activitatea în mai multe judeţe din ţară. în medie, un colector de ambalaje din acest grup deserveşte aproximativ 20 de localităţi.

Care sunt tipurile de deşeuri de ambalaje colectate preponderent?

Deşeurile de ambalaje din hârtie şi carton sunt de departe “preferate” la colectare, atât în ceea ce priveşte numărul de operatori economici care colectează aceste tipuri de deşeuri, cât şi în ceea ce priveşte cantităţile colectate. Cele mai rar colectate materiale, în baza aceloraşi două criterii, sunt deşeurile de sticlă, aluminiu şi lemn.

Distribuţia colectorilor pe tipuri de ambalaje colectate

Hârtie si carton

Colectarea preponderentă a plasticului în raport cu alte materiale se explică prin cantităţile foarte mari de deşeuri de plastic generate, prin ţintele de recuperare în creştere şi prin valoarea mare a deşeurilor din plastic care determină interesul mare al colectorilor pentru acest tip de deşeu. în plus, începând cu anul 2011 există o ţintă de recuperare diferenţiată pentru PET-uri, care este de aşteptat să orienteze şi mai puternic colectorii spre acest tip de deşeu.

Cum este informat publicul despre sistemul de recuperare a deşeurilor de ambalaje?

în total, doar aproximativ 65% dintre operatorii care produc sau colectează ambalaje şi au participat la această cercetare informează publicul despre activitatea lor. Proporţia celor care informează este ceva mai mare în rândul producătorilor (73%) decât în rândul colectorilor (61%). Modalitatea predominantă de informare a publicului este internetul, dar nu puţini dintre operatori folosesc şi mijloacele de presă pentru a-şi transmite mesajul.

Mijloacele prin care producătorii şi colectorii de ambalaje informează publicul

Cantităţi de ambalaje colectate, pe tipuri de ambalaje (tone/lună)

M_etale sticlă, Aluminiu, feroase, 3%, _0.2%

Plastic 36%

Hârtie şi .carton, 51%

Hârtia şi cartonul sunt colectate preponderent pentru ca există o piaţă importantă pentru vânzarea şi reciclarea acetui tip de material. Reciclarea hârtiei şi cartonului este încurajată de existenţa unui număr mare de reciclatori şi de obişnuinţa colectării separate a hârtiei în rândul populaţiei, încă dinainte de 1989. 

•    Prin intermediul APM

•    Televiziune

•    Nu informează

•    Contact direct

•    Anunţuri şi publicitate în presa scrisă

•    Prin 2 sau 3 din mijloacele de mai sus

Incinerarea şi co incinerarea deşeurilor - Episodul II

Incinerarea şi coincinerarea deşeurilor. Scenariul conform legii

Instalaţiile de incinerare pot prelua deşeuri pentru incinerare în baza autorizaţiilor speciale de mediu (permise de incinerare) emise de către agenţiile locale pentru protecţia mediului. Conform H.G. nr. 128/2002, prin aceste autorizaţii sunt stabilite:

•       lista categoriilor de deşeuri care pot fi tratate;

•       capacitatea nominală de incinerare sau co-incinerare a deşeurilor pentru instalaţia respectivă (t/h, respectiv MWth);

•       procedurile de prelevare a probelor şi de măsurare folosite pentru a satisface obligaţiile impuse pentru măsurătorile periodice pentru fiecare poluant al aerului şi apei;

•       valorile limită admise pentru concentraţiile de poluanţi emişi în aer sau apă în urma proceselor de incinerare sau co-incinerare.

În plus, dacă în lista de deşeuri incinerate se află şi categorii de deşeuri periculoase, autorizaţia de incinerare trebuie să includă şi informaţii despre:

•       cantităţile pe diferite categorii de deşeuri periculoase care pot fi tratate şi/sau folosite;

•       debitele masice minime şi maxime din aceste deşeuri periculoase, puterile calorice minime şi maxime ale deşeurilor şi conţinutul maxim de poluanţi, cum ar fi PCB, PCP, clor, fluor, sulf, metale grele.

O reglementare conexă dar care afectează activitatea sau potenţialul de activitate al incineratorilor de deşeuri este HG nr.1862/2005 pentru aprobarea proiectului „Incinerarea deşeurilor periculoase şi sterilizarea deşeurilor provenite din activităţi medicale”, prin care au fost alocate fonduri nerambursabile de la Fondul de mediu unor operatori economici pentru achiziţionarea de instalaţii de incinerare şi de sterilizare. Conform aceluiaşi proiect, toate incineratoarele spitalelor, care nu respectau condiţiile de incinerare şi sterilizare din normele europene, trebuia să fie închise până în 2008.

Incinerarea şi co-incinerareo deşeurilor. Ce se întâmplă în realitate

Potrivit răspunsurilor primite din partea autorităţilor şi a operatorilor economici contactaţi, în România valorificarea energetică a deşeurilor se face numai în instalaţii de co-incinerare, respectiv în câteva fabrici de ciment, acest proces fiind unul benefic din punctul de vedere al diminuării efectelor asupra mediului. Unul dintre principalele avantaje ale coprocesării este faptul că prin co-incinerarea deşeurilor nu rezultă alte deşeuri. Alte avantaje ale coprocesării deşeurilor în fabricile de ciment sunt:

•       faptul că nu se generează alte produse secundare (zgură, cenuşă) care să necesite depozitare ulterioară;

•       fixarea urmelor de metale grele în clincher (nu se elimină în atmosferă);

•       neutralizarea acizilor gazoşi prin captarea lor de către CaC03 aflat în materiile prime.

Ce tipuri de deşeuri sunt incinerate preponderent?

În cazul operatorilor de instalaţii de incinerare care au participat la cercetarea de faţă, tipurile de deşeuri cel mai des întâlnite sunt cele medicale. Situaţia este explicată de închiderea incineratoarelor spitalelor, conform HG nr.1862/2005 pentru aprobarea proiectului „Incinerarea deşeurilor periculoase şi sterilizarea deşeurilor provenind din activităţi medicale”.

Alte tipuri de deşeuri incinerate preponderent de către aceşti operatori includ, în ordine descrescătoare, deşeurile periculoase, deşeuri animaliere, industriale şi mixte.

În ce măsură se recuperează energie din incinerarea deşeurilor?

Mai mult de o treime din operatorii chestionaţi nu recuperează energie din procesul de incinerare a deşeurilor, iar restul recuperează procente foarte mici de energie (1-5%) sau energie pentru uz propriu (în procent nespecificat). Concluzia care poate fi trasă este că în prezent incinerarea deşeurilor nu este folosită ca o metodă de valorificare a acestora, ci mai degrabă ca o soluţie de eliminare, alta decât depozitarea.

Procentul de energie recuperată depinde în primul rând de tipul de instalaţie. Incineratoarele nu pot recupera energie prin arderea deşeurilor. Doar co- incineratorii pot recupera energie. O altă explicaţie pentru procentele foarte mici de energie recuperată este faptul că nu se ard deşeuri cu valoare energetică suficientă.

Cât costă incinerarea deşeurilor?

Faptul că incinerarea nu rezultă în recuperare de energie este cu atât mai relevant cu cât incinerarea unei tone de deşeuri poate atinge costuri foarte mari. în funcţie de tipurile de deşeuri şi de incinerator, preţul variază între 40 şi 1200 de Euro pe tonă.

Conform ANPM, motivul pentru care valorificarea energetică a deşeurilor prin incinerare este aproape nulă este legat de „compoziţia şi caracteristicile deşeurilor menajere din România (umiditate de circa 50% şi putere calorică mai mică de 8.400 kJ/kg), precum şi costurile mai ridicate ale acestei metode de eliminare a deşeurilor menajere nu permit incinerarea la această dată”.

Pentru a creşte puterea calorifică a deşeurilor care urmează a fi valorificate prin incinerare, acestea trebuie sortate anterior iar la co-incinerare trebuie trimise doar cele care sunt potrivite pentru această metodă şi care sunt improprii pentru reciclare.

Ce se întâmplă cu deşeurile periculoase rezultate din incinerarea gazelor?

În numărul mic de cazuri (2 din 9) în care prin tratarea gazelor de ardere rezultă deşeuri periculoase acestea sunt predate de către operatorii instalaţiilor de incinerare unor alte societăţi autorizate să elimine acest tip de deşeuri.

Au fost închise incineratoarele neconforme de deşeuri medicale?

Din informaţiilor furnizate de către autorităţile locale pentru protecţia mediului contactate în acest studiu (din cele 10 judeţe studiate) reiese că incineratoarele spitalelor au fost închise între 2006 şi 2008.

---

ANPM, Raport anual privind Starea Mediului în România pe anul 2009, Bucureşti, p. 288.

Depozitarea deseurilor, Norme vs Realitate

Voi reda pe scurt rezultatele unui studiu efectuat in 2012 de o serie de ONGuri din Romania cu privire la eficiența gestionarii deșeurilor. Există deja numeroase precedente de crize ale deșeurilor în Europa și în întreaga lume, din care ar trebui sa fi învățat ceva.

Depozitarea deşeurilor. Scenariul conform normelor

Conform legislaţiei în vigoare, autorităţile publice locale au o serie lungă de responsabilităţi legate de gestiunea deşeurilor, de la colectare până la valorificare sau eliminare, după caz. în ceea ce priveşte colectarea şi depozitarea deşeurilor municipale, obigaţiile legale sunt următoarele:

•       Autorităţile publice locale participă, împreună cu autorităţile centrale şi regionale pentru protecţia mediului, la elaborarea Strategiei naţionale privind reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabiie depozitate, care face parte integrantă din Strategia naţională de gestionare a deşeurilor (HG nr. 349/2005)

•       Primarii şi Consiliile Locale hotărăsc, în condiţiile legii, asigurarea cu prioritate a unor terenuri în vederea realizării depozitelor şi instalaţiilor de eliminare a deşeurilor pentru localităţi, care constituie cauză de utilitate publică (OUG nr. 78/2000)

•       Autorităţile administraţiei publice locale vor iniţia acţiuni pentru deschiderea unui depozit zonal în situaţia în care depozitul în operare atinge circa 75% din capacitatea proiectată (OUG nr. 78/2000). Acestea trebuie să fie depozite de deşeuri zonale care deservesc cel puţin 150.000 de locuitori.

Se țintește în principiu un indice anual de diminuare cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale şi asimilabile, colectate şi încredinţate spre eliminare finală, plata făcându- se pentru diferenţa dintre obiectivul anual de diminuare şi obiectivul efectiv realizat (OUG nr. 196/2005)

Măsurile referitoare la colectarea, valorificarea şi depozitarea deşeurilor municipale trebuie să aibă în vedere ţintele privind reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabiie depozitate, conform normelor europene din Directiva nr.1999/31/CE. România a obţinut derogarea maximă de 4 ani în plus faţă de termenele limită de îndeplinire a ţintelor la nivel european, astfel încât obligaţiile României sunt de a reduce cantitatea de deşeuri biodegradabiie municipale depozitate astfel:

la 75% din cantitatea totală, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995	Până la 16 iulie 2010
la 50% din cantitatea totală, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995	Până la 16 iulie 2013
la 35% din cantitatea totală, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995	Până la 16 iulie 2020

•   Consiliile locale şi/sau judeţene iau măsurile necesare pentru construirea depozitelor de deşeuri municipale numai pe terenuri aflate în proprietatea lor (HG nr. 349/2005). îndeplinirea acestui criteriu s-a dovedit a fi problematică până în prezent, multe autorităţi întâmpinând dificultăţi în a identifica astfel de terenuri, ceea ce a condus la întârzierea aprobării proiectelor pentru sisteme judeţene de management integrat al deşeurilor şi implicit a finanţării acestor sisteme.

•   Toate spaţiile de depozitare a deseurilor menajere din zonele rurale trebuia să fie închise şi salubrizate până în luna iulie a anului 2009 (HG nr. 349/2005).

•   Este interzisă depozitarea deşeurilor de ambalaje reciclabile (HG 621/2005).

•   Începând cu 1 iulie 2010, autorităţile locale trebuie să plătească la Fondul pentru Mediu o sumă de 100 lei/tonă în cazul neîndeplinirii obiectivului, bani din care se asigură fondul național pentru intervenții în situații speciale.

Depozitarea deşeurilor. Ce se întâmplă în realitate

Unde aiung deşeurile municipale?

În cele mai multe cazuri, primăriile contactate din cele 10 judeţe au răspuns că deşeurile municipale ajung în depozite (rampe/gropi de gunoi) situate fie pe teritoriul localităţii, fie în altă localitate din acelaşi judeţ.

Unde sunt depozitate deşeurile municipale?

■                                 În depozite temporare din staţii de transfer

■                                 Nicăieri, deocamdată

■                                 Primăria răspunde că serviciile sunt concesionate unei firme

Situaţia depozitelor conforme cu normele actuale în cele 10 judeţe incluse în studiu, conform Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, se regăseşte în tabelul de mai jos.

JUDEŢ	NUMĂR DE DEPOZITE
	CONFORME (2010)
Argeş	1 (doar o celulă)
Braşov	1
Bucureşti-llfov	3
Cluj	0
Constanţa	4
Harghita	1
laşi	1 (în curs de autorizare)
Maramureş	0
Tulcea	1
Vâlcea	1

Corelând datele culese în acest studiu de la primării cu situaţia depozitelor ecologice conform ANPM este că, în ciuda deschiderii unor depozite conforme în 7 din cele 10 judeţe (încă unul fiind în curs de aprobare), măsura în care aceste rampe acoperă necesarul de depozitare a deşeurilor municipale este foarte mică.

Potrivit ultimului raport de activitate al Gărzii Naţionale de Mediu, la nivel naţional, 26 dintre depozitele municipale care ar fi trebuit închise în vara anului trecut îşi continuă activitatea.

Cât plătim pentru gestionarea deşeurilor municipale?

Depozitul (pentru deşeuri municipale) este conform?

■                                 Primăria nustie, 2 %

■                                 Nu, 39 %

■                                 Da, 37 %

■                                 Primăria nu răs­punde, 21 %

Cetăţenii plătesc în general între 1.2 lei (comuna Ciumani, Harghita) şi 58 lei (comuna Clinceni, Ilfov) pe lună pe persoană, şi până la 70 lei pe lună pe gospodărie (comuna Fărcaşa, Maramureş).

De altfel, chiar un operator economic care prestează servicii de salubritate a menţionat ca una dintre marile probleme cu care se confruntă este dificultatea cu care locuitorii din mediul rural reuşesc să acopere costul acestui serviciu. Preţul mediu plătit de cetăţenii localităţilor sondate este de aproximativ 6 lei lunar.

Există însă şi 4 primării care au declarat că cetăţenii lor nu plătesc nimic pentru serviciile de gestionare a deşeurilor municipale, aceasta fiind situația în unele județe din vestul țării.

Dintre primăriile care au răspuns la această întrebare, 12 au menţionat existenţa unor tarife diferenţiate pentru persoanele juridice. Pentru firme, preţul serviciului de gestionare a deşeurilor municipale este calculat fie la nivelul întregii firme (între 40 şi 60 de lei lunar), fie pe metru cub, caz în care preţul depozitării variază între 2 lei şi 86 de lei pe unitate. 

Primăria comunei Mogoşoaia din judeţul Ilfov a fost singura care a menţionat aplicarea unui tarif preferenţial pentru deşeurile colectate selectiv. Astfel, preţul de colectare pe metru cub pentru deşeurile colectate selectiv este cu aproximativ 71% mai mic faţă de tariful practicat în cazul deşeurilor municipale amestecate.

Costul depozitării deşeurilor diferă foarte mult de la o localitate la alta:

între	1.2 si 58 lei	Pe lună/pers.
între	2 si 86 lei	Pe metru cub
între	18 si 180 lei	Pe tonă
între	4000 si	Pe lună/
	68.000 lei	localitate

În câteva cazuri tariful pentru depozitarea deşeurilor la gropile de gunoi este calculat în lei/tonă, variaţiile preţurilor fiind şi în acest caz foarte mari, între 18 lei şi 180 de lei pentru fiecare tonă de deşeuri.

Diferenţe mari există şi în ce priveşte costurile la nivel de localitate pentru serviciile de gestionare a deşeurilor municipale, variaţia acestora fiind însă în mare parte explicată de dimensiunea populaţiei deservite. Costurile localităţilor variază între 4000 lei pe lună (comuna Margău, Cluj, aprox. 1700 de locuitori) şi 68000 lei pe lună (municipiul Turda, Cluj, aproximativ 60.000 de locuitori), acesta din urmă incluzând transportul şi selectarea deşeurilor municipale.

Din cauza concesionării serviciilor de salubritate către firme, există însă şi primării care spun că nu cunosc preţul acestor servicii (“este stabilit de către firma de salubritate”), sau pur şi simplu nu răspund la această întrebare. în total, aproape 20% dintre primăriile chestionate s-au aflat în această situaţie.

Cât de vechi sunt depozitele, si cât timp vor mai funcţiona?

Conform operatorilor economici chestionaţi din rândul celor care se ocupă de depozitarea deşeurilor municipale, mai puţin de o treime din depozitele folosite pot fi considerate relativ noi, fiind deschise după anul 2004. Dimpotrivă, aproximativ 50% dintre aceştia depozitează deşeurile în rampe deschise cu peste 20 de ani în urmă, vechimea depozitelor atingând aproape 6 decenii în unele cazuri. Toate rampele deschise înainte de 1999 ar urma să se închidă în următorii 3 ani, conform aceloraşi operatori economici, pe când rampele deschise după 2004 vor funcţiona, în medie, încă cel puţin 20 de ani de-acum încolo.

Pe ce distanţe si în ce cantităţi sunt transportate deşeurile?

Din cauza insuficienţei numărului depozitelor şi a capacităţii acestora de stocare, mulţi dintre operatorii respondenţi se văd în postura de a transporta deşeurile colectate zeci de kilometri. în medie, operatorii care au răspuns că aduc deşeuri la depozite de la distanţe de peste 50km transportă peste 700 de tone de deşeuri pe zi. O posibilă concluzie este că numărul foarte mic de depozite funcţionale (închiderea multor depozite ilegale fără a fi deschise suficiente depozite conforme), dar mai ales lipsa unui management integrat al deşeurilor, a condus la adoptarea unor soluţii ineficiente şi care irosesc resurse.

Distanţele maxime de la care sunt aduse deşeurile la depozite

10 km, 14%

11-25 km, 29% 26-50 km, 21%

peste 50 km, 36%

Stim câte deşeuri depozităm?

NU.

Doar jumătate din cele 16 depozite la care fac referire aceşti operatori sunt dotate cu un sistem de cântărire a deşeurilor, la restul cantităţile fiind estimate pe baza capacităţii autovehiculelor de transport. Această situaţie indică faptul că monitorizarea, evaluarea şi raportarea progreselor în domeniul gestiunii deşeurilor municipale este în continuare defectuoasă.

Cât de “ecologice” sunt depozitele în care ajung deşeurile noastre?

Marea majoritate a rampelor de depozitare utilizate de operatorii economici chestionaţi nu respectă criteriile pentru a se încadra în categoria depozitelor ecologice: 

o    Impermeabilizare 

o    Depozitarea deşeurilor pe straturi 

o    Respectarea criteriilor de selecţie a deşeurilor acceptate la depozit

o    Dotarea cu echipamente pentru colectarea biogazului

o    Tratarea biogazului şi levigatului

o    Acoperirea depozitului cu un strat vegetal

Conform răspunsurilor furnizate de către operatorii economici care gestionează procesul de depozitare a deşeurilor municipale în cele 10 judeţe, jumătate dintre depozite nu respectă aceste criterii, şi doar aproximativ 17% sunt depozite ecologice. O treime din rampele utilizate de către aceşti operatori respectă o parte dintre criterii: sunt impermeabilizate, dar nu au condiţiile necesare pentru tratarea levigatului, astfel că această operaţiune are loc la staţiile de epurare din apropiere.

Situatia fatăde criteriile pentru un depozit ecologic 

Întrebaţi dacă acceptarea deşeurilor la depozit se face conform unui set de reguli (aşa cum prevede HG 349/2005), doar 56% dintre operatorii respondenţi au menţionat folosirea unor criterii de selecţie conform legislaţiei în vigoare.

Cât de departe ar trebui transportate deşeurile pentru a aiunae la un depozit conform?

Distanţele care ar trebui parcurse pentru ca deşeurile depozitate momentan în rampe neconforme să ajungă la un depozit ecologic variază între 20 şi 150 de km, media fiind de aproximativ 53 de km. în multe cazuri deci, lipsa unui depozit conform în apropiere duce la justificarea utilizării unui depozit neconform, din punct de vedere al eficienţei şi costurilor de transport ale operatorului.

Există însă şi cazuri în care distanţele de la care sunt aduse deşeurile la depozitul neconform (de la colectare până la depozitare) sunt mai mari decât distanţele până la cel mai apropiat depozit conform. De exemplu, un operator din Harghita care transportă deşeuri municipale pe distanţe de 70 de km (de la punctele de colectare) le depune într-un depozit neconform, deşi ar avea un depozit conform pe o rază de 34 de km. Dacă informaţiile transmise de către operatori sunt corecte, concluziile pot fi două, ambele negative: fie nu există capacitate suficientă de depozitare în rampele ecologice, fie sistemul nu este eficientizat astfel încât distanţa de la punctele de colectare la depozitare să fie minimă.

O altă posibilă explicaţie ar putea fi situaţia în care depozitele conforme nu sunt neapărat atât de departe, dar operatorii preferă să transporte deşeurile în depozite neconforme (sau chiar ilegale) pentru a evita taxele de depozitare. în acest caz, autorităţile de control (Garda de Mediu, ANPM, Poliţia) ar trebui să ia măsuri ferme, cum ar fi amenzi pentru depozitarea ilegală sau facilităţi pentru depozitarea la rampe conforme.

Mai există depozite ilegale de deşeuri?

În ce priveşte existenţa unor depozite ilegale de deseuri în proximitate, toţi operatorii economici chestionaţi au indicat fie că nu există asemenea gropi de gunoi ilegale (sau că au fost deja desfiinţate), fie că cele câteva care se menţin în mediul rural urmează a fi închise. A fost însă menţionat şi faptul că se constată în continuare “abandonuri necontrolate de deşeuri punctiforme”. Răspunsul la întrebarea dacă am scăpat sau nu de gropile ilegale pare a fi, deci, că autorităţile din cele 10 judeţe au luat în mare parte măsurile legale pentru desfiinţarea celor identificate, dar nu s-a reuşit prevenirea apariţiei unora noi.

Câte abateri au fost înregistrate de către Garda de Mediu în perioada 2007-2009 în legătură cu gestionarea deşeurilor municipale, si ce amenzi au fost aplicate?

Între 2007 şi 2009, Comisariatele Gărzii de Mediu din judeţele Harghita, laşi şi Vâlcea au depistat 143 de abateri legate de gestionarea deşeurilor şi au aplicat amenzi în valoare totală de 1,360,800 lei. Cele mai multe nereguli au fost înregistrate în judeţul Vâlcea (83), iar amenzile aplicate în acest judeţ reprezintă mai mult de jumătate din suma totală (758,900 lei), în judeţul laşi a fost colectată suma de 476,800 lei în urma sesizării a 41 de abateri, iar în judeţul Harghita 19   nereguli au rezultat în amenzi în valoare de 125,100 lei. 

Comisariatele Gărzii de Mediu din celelalte 7 judeţe nu au furnizat nici o informaţie despre abateri şi amenzi legate de gestionarea deşeurilor (dar nici nu au precizat absenţa lor), deşi au răspuns cererilor de informaţii şi au transmis date despre alte tipuri de amenzi aplicate.

Așa cum se vede din acest studiu, mai avem de lucru, atât la implementarea normelor in gestionarea depozitelor de deseuri, cât mai ales la mentalitatea oamenilor.